Originar din Asia tropicala, busuiocul este apreciat de foarte mult timp in aproape toata lumea, atat pentru aroma deosebita, cat si pentru proprietatile sale miraculoase. Numele provine din grecescul "basileus", care inseamna "rege", despre aceasta planta spunandu-se ca a crescut pe locul unde Imparatii Constantin si Elena au descoperit Sfanta Cruce. Dictionarul Englez Oxford mentioneaza unele speculatii conform carora busuiocul ar fi fost folosit la "cateva unguente sau medicamente regale”. Face parte din familia laminacee, care cuprinde si alte plante aromatice precum menta, cimbrul, maghiranul, oregano si rozmarinul. Frunzele proaspete de busuioc au o aroma puternica si caracteristica, recoltarea acestora fiind recomandata inainte ca busuiocul sa infloreasca. Daca doriti sa il folositi in bucatarie, busuiocul trebuie sa fie proaspat. Toate varietatile acestuia au in comun faptul ca frunzele uscate sunt mult mai putin aromate decat cele proaspete, congelarea frunzelor fiind astfel cea mai buna metoda de stocare. Busuiocul este una dintre plantele preferate ale bucatariei italiene, dar si ale celor franceze, spaniole, grecesti si asiatice, combinatiile cu legume proaspete, cum ar fi rosiile, vinetele sau dovleceii, fiind dintre cele mai reusite. Una dintre cele mai cunoscute retete italiene in care se utilizează busuiocul este cea a sosului “pesto alla genovese”, care se prepara din frunze proaspete de busuioc, ulei de masline, seminte de pin, parmezan si usturoi. Foarte cunoscuta si apreciata atat in Italia, cat si in afara ei este "insalata caprese" (salata de Capri). Aceasta contine rosii, mozzarella si frunze de busuioc asezonate cu ulei de masline si, in functie de preferinte, si cu aceto balsamico (otet balsamic). Busuiocul este folosit si la prepararea altor sosuri, pentru condimentarea pastelor, putand fi combinat cu succes cu masline, capere, usturoi, oregano sau cimbru.
Comentarii